Rochia cununie civilă – ce alegi și care sunt opțiunile? Aceasta este una de zi și asta ne spun mai toți designerii vestimentari. Ținuta ta se distinge prin rafinament, prin stil și eleganță și aproape deloc prin extravaganță, atunci când este vorba despre o cununie civilă.

Cununia civilă este un eveniment desfășurat ziua și nicidecum nu se „poartă” ținute îmbrăcate în auriu, pantofi sau sandale sclipitoare, iar la capitolul rochii vom sta cât mai departe de cele mult prea decoltate, dar și de cele lungi până în pământ. Chiar dacă vorbim despre o petrecere, alegerea acelui model de rochie cununie civilă trebuie să țină cont tot de ținutele de zi și nicidecum de cele de noapte. De aceea, iată mai jos câteva sfaturi pe care ar fi bine să le ai în vedere așa încât să nu cazi în ridicol, ba din contră, să fii o femeie admirată, curtată, o femeie ce pune pe primul loc modul în care arată atunci când iese din casă.

Iată mai jos ce înseamnă acea rochie cununie civilă:

  1. Ține cont de lungimea rochiei

Aici, poți observa numeroase modele de rochie cununie civilă, care mai de care mai frumoase, în culori plăcute, realizate din materiale de cea mai bună calitate. Lungimea pentru această rochie cununie civilă trebuie să fie de dimensiune medie sau scurtă și nicidecum una lungă până în pământ. Lungimea rochiei este foarte importantă pentru că alegând un model până la nivelul gleznelor, eventual completat de un design extravagant, s-ar putea să nu fie exact pe placul celor ce te observă.

  1. Culoarea rochiei

Renunță la negru, la prună, la burgundy, chiar dacă îți plac destul de mult. Aceste idei de culori pentru o rochie cununie civilă s-ar putea să te ducă cu gândul spre o petrecere de seară și nicidecum pentru una încadrată a fi de zi și nimic altceva. De aceea, mergi spre nuanțe pastel, spre nuanțe deschise, ba chiar și spre culori neutre. Pe acestea le poți „înfrumuseța” cu ajutorul unei perechi de pantofi mai  înalți, de culori mai puternice, așa numitele culori contrast.

  1. Optează pentru materiale de bună calitate, dar renunță la cele specifice rochiilor de seară

Așa cum vei observa și aici, materialele pentru rochiile de zi nu înseamnă catifea, dar nici strasuri prezente prin anumite zone ale rochiei. Tot ceea ce este auriu sau tot ceea ce duce spre extravaganță se folosește pentru petrecerile de seară și de aceea sunt bune de luat în considerare atunci când vrei să faci o impresie bună mai ales într-o petrecere unde se cere respectarea codului black tie.

  1. Asortează rochia cu bijuteriile, coafura și machiajul

Nimic nu trebuie să dea dovadă de extravaganță, ci dimpotrivă, trebuie să demonstreze simplitate și bun gust. De aceea, mergi pe premisa „puțin înseamnă mult” și alege bijuteriile cu gust, asortează coafura cu una de zi, iar despre machiaj, mergi pe culori simple, discrete, pe nuanțe deschise care să îți pună privirea în evidență.

Așadar, alegerea unei rochii pentru cununia civilă nu este un lucru greu de făcut. Puțină atenție acordată detaliilor și încadrarea evenimentului într-unul de zi – aceste lucruri înseamnă întocmai ținuta potrivită pentru cununia civilă. Alege inspirat și nu uita: https://eliteelegance.ro/ este alături de tine!